Odată cu începerea războiului din Ucraina, zeci de mii de copii ucraineni au ajuns în România, împreună cu părinții lor, generații pentru care viitorul pare sumbru. Oportunitățile lor, chiar și în cazul înfrângerii rusești, sunt minime – școli distruse, o infrastructură impracticabilă, profesori risipiți în toate zările. Perspectiva ului din Ucraina, în România au sosit zeci de mii de copii ucraineni, alături de părinții lor, generațnui război de lungă durată, de uzură, aruncă o umbră și mai întunecată peste tinerii care vor trebui să aștepte ani de zile până ce lucrurile se vor putea întoarce la o normalitate aproximativă.

Potrivit unui studiu publicat de UNICEF, cele șaisprezece luni de război în Ucraina au perturbat educația pentru mai mult de cinci milioane de elevi, aproximativ 90% din totalul copiilor înscriși în școlile ucrainene. În plus, invazia Rusiei a urmat celor doi ani de pandemie, perioadă în care toate țările au fost forțate să își regândească cu totul metodele de predare și de prezență la cursuri. În această perioadă, homeschooling-ul a fost la mare căutare, iar din ce în cei mai multe familii și-au organizat cursurile pentru copiii lor în așa fel încât să corespundă programei școlare, dar și normelor sanitare.

Astfel, la începutul războiului, două milioane de copii din Ucraina aveau acces la oportunități de învățare online, iar 1,3 milioane erau înscriși într-o combinație de învățare cu prezență fizică și online, dar recentele atacuri împotriva sistemelor de livrare a energiei electrice și a altor infrastructuri energetice au provocat pene de curent pe scară largă care au afectat și educația. Ca urmare, aproape fiecare copil din Ucraina a rămas fără acces susținut la electricitate, ceea ce înseamnă că până și participarea la cursuri virtuale reprezintă o provocare continuă.

Potrivit Ministerului ucrainean al Educației și Științei (MES), bombardamentele rusești au distrus peste 400 de școli și centre educaționale din Ucraina și au avariat alte aproape 2 700. Totuși, în ultimele luni, aproximativ 51% dintre școlile din Ucraina au fost redeschise pentru cursuri fizice, cu obligativitatea de a le asigura copiilor siguranța în cazul unor atacuri rusești. Prin urmare, beciurile au fost transformate în adăposturile antiaeriene, care sunt folosite drept săli de clasă, unde elevii pot să învețe și să socializeze.

Situația copiiilor ucraineni plecați peste graniță, mai bine de 1,8 milioane, nu este cu mult mai bună. Mulți dintre ei se regăsesc în țări care, cum e România de exemplu, nu au posibilitatea de a le oferi, chiar și provizoriu, cursuri în limba lor natală, fapt care îngreunează accesul acestora la studii acreditate pe perioada războiului. 

Prin urmare, experiența unui sistem de învățământ care a necesitat o reorganizare forțată în timpul pandemiei, și care s-a adaptat celor doi ani de lockdown, s-a transformat astăzi într-un avantaj nesperat. Înainte de începerea războiului, Irina Yetskalo, o tânără din Nijîn, oraș aflat în nordul Ucrainei, a conceput o platformă – School Navigator – prin care părinții puteau cerceta, selecta și alege pentru copiii lor cea mai bună formă de învățământ potrivită posibilitățile lor, din sutele disponibile – homeschooling, la distanță, privată sau publică, online sau în regim normal.

Odată cu invazia din februarie, Irina a fugit din Ucraina și a ajuns în Timișoara, unde, la fel ca  mulți compatrioții ai ei, s-a dedicat comunității din care face parte. Cu ajutorul Fundației Județene pentru Tineret Timiș (FJTT), își folosește toate contactele strânse de proiectul ei, pentru a le oferi tinerilor ucraineni posibilitatea de a studia mai departe în limba maternă. Ea este una dintre fondatoarele Ukrainian Kids Hub, dintr-o echipă de 11 oameni – o școală ca acasă, departe de casă. Aici, mai bine de 100 de copii ucraineni, din clasele primare până la liceu, studiază mai departe cursurile acreditate de Ministerului ucrainean al Educației și Științei – prin legăturile pe care Irina le-a păstrat cu toți profesorii care fie au rămas în Ucraina, fie sunt, ca mulți alții, fugiți în țările vecine. Finanțarea pentru acest loc a fost obținută prin FJTT de la UNICEF. 

Irina mi-a făcut cunoștință cu câțiva dintre elevii care studiază la Ukrainian Kids Hub. Primii au fost cei mai mici, aflați în clasele primare, pe care i-am invitat să îmi răspundă la câteva întrebări - un grup de 12 elevi, băieți și fete, ce își doreau să discute politică, dar pe care i-am rugat să îmi spună ce le place la Timișoara, ce nu le place, și ce vor face atunci când se vor întoarce acasă.

Sofia: Numele meu este Sofia, sunt din orașul Dnipro. Îmi place foarte mult Ukrainian Kids Hub, îmi place foarte mult Timișoara, îmi place România. Aici mă simt ca o pasăre, asta este foarte bine, este bine că suntem susținuți de România, că avem ajutor și că suntem în viață și nu sub gloanțe în Ucraina.

Timofii: Numele meu este Timofii. Îmi place foarte mult aici, e tare. Observ mulți români care știu să spună „salut” în ucraineană și alte cuvinte. Și asta îmi place, e tare când cineva din altă țară știe limba ta maternă. 

Solomia: Numele meu este Solomia, îmi place foarte mult România, Ukrainian Kids Hub și Timișoara, îmi plac multe orașe din România. Mă distrez de minune aici, am mulți prieteni, toți prietenii mei de la școală, și toată lumea vorbește cu mine, toată lumea se joacă mereu cu mine. Nu îmi plac semafoarele pentru că stai câte două ore la ele.

Matvii: Vreau și eu să mă întâlnesc cu fratele meu și foarte mult cu tatăl meu și vreau, de asemenea, să mă întâlnesc cu Katya, iar fratele meu este acum în armată, războiul a început și ar fi trebuit să vină deja acasă. 

Și care este primul lucru pe care vreți să-l faceți când vă întoarceți în Ucraina?

• Să sărut pământul!
• Să mănânc înghețată Monako!
• Să sărut pământul și să mă duc la casa natala. 
• Să mă întâlnesc cu familia mea completă. Chiar completă! Și să mă pun în pătuț.
• Să mă duc în satul meu. 
• Să mă duc la bunica, să mă odihnesc, să merg la plimbare și atât.
• Să sărut pământul, să merg să-mi îmbrățișez toate jucăriile și să o sărut pe Fibi, pisica mea.
• Vreau să-mi văd sora mea mai mare și vreau să mănânc sushi normal!
• Vreau să-l văd pe Zelenskyi.
• Eu mai vreau să-mi vad fratele. Cel mare.
• Vreau să merg pe splai și să mă dau cu rolele mele nou-nouțe din România. 
• Vreau să-l îmbrățișez pe tatăl meu.

Apoi am vorbit au fost Rita și Vasilina, două tinere în clasa a 10-a. 

Gândiți-vă, vă rog, ce veți face, pentru ce vă veți strădui sau ce veți încerca să faceți, acțiuni specifice, gânduri, conversații, pentru a preveni un război similar în viitor și ce credeți că trebuie făcut acum?

Rita: Primul lucru este ca toată lumea să ne ajute să câștigăm acest război, iar Rusia să plătească pentru asta, astfel încât lumea întreagă să vadă că oamenii vor trebui să plătească mult pentru faptul că au pierdut multe vieți omenești. Nu numai că au distrus, dar au și batjocorit vieți omenești. Cred că se poate compara cu Al Doilea Război Mondial, pentru că acum studiem în clasa a X-a cum s-a întâmplat totul. Aud asta și mă face să mă înfior în legătură cu aceste evenimente. Dar acum se întâmplă aproape același lucru și cred că ar trebui să plătească pentru asta la fel ca acum în Germania, toată lumea regretă că atunci... atunci nu era radio sau ceva de genul ăsta și nu știau ce se întâmplă, iar acum nemții se simt jenați din cauza a ceea ce s-a întâmplat în țara lor și din cauza a ceea ce au făcut. Sper că Rusia și poporul rus vor simți la fel și nu se va mai întâmpla niciodată.

Vasilina: Primul lucru la care m-am gândit a fost că Rusia ar trebui să plătească pentru asta, nu vreau să se termine războiul și totul să fie la fel ca înainte. Vreau ca ei să simtă cu adevărat ceea ce simte Germania acum, ceea ce simțim noi, cât de neplăcut este.

Ați putea crede că visurile voastre, pe care le-ați avut înainte de război, nu pot face lumea să fie mai bună. Pentru a preveni războiului și a face ceva bun în lume însă sunt, practic, relații de cauză și efect. Prin urmare, s-ar putea să nu credeți că ce faceți acum contează, dar să știți că este important. Aș vrea, prin urmare, să îmi spuneți, ce aveți plănuit pentru viitor, viitorul vostru. 

Rita: Ei bine, am dorința de a mă întoarce în Ucraina, vreau să ajut, să fac voluntariat pentru ucraineni și fac totul în acest plan.

Vasilina: În primul rând, cred că atunci când creștem, ar trebui să ne învățăm copiii corect și tolerant. De asemenea, vreau să mă înscriu la jurnalism sau la un fel de literatură și poate să scriu în articole ce a fost, cum a fost și de ce nu ar trebui să se mai întâmple.

Viitorul Ucrainei, la fel ca al oricărei alte țări, este strâns legat de pregătirea noilor generații, cărora le va reveni misiunea de a reconstrui țara după război. Pentru ei, atât comunitățile refugiate, cât și structurile administrative de acasă depun eforturi susținute pentru a asigura, chiar și în condițiile unui prezent nesigur, cu perspective complicate, o educație de calitate, care să le fie folositoare individual, dar mai ales societal.

E determinarea unei națiuni care a înțeles că fără această implicare totală, pe toate planurile, viitorul nu poate exista. Cu atât mai mult cu cât el se construiește și reconstruiește în funcție de alegerile noastre de astăzi.