Sângele. Ce dezgustător aspect are într-un lazaret. E roșiatic spălăcit, pe cămășile devenite scorțoase, pare urma unei insecte strivite în petele de pe cearceafuri, e negru amestecat cu fire de vată și murdăria trupului nelăut al unui războinic. Și miroasă. În primele zile nu simți nimic. Dar cu cât revii la conștiință, mirosul rănii vecinului devine nesuferit și putoarea cangrenelor unuia mai depărtat îți insultă sensibilitatea și te exasperează.

O! aș vrea să văd pe infirmii și debilii care în lipsa noastră trebuie să fi scris tone de versuri și proză războinică și evoc pe sedentarii tuturor timpurilor, pe toți cei care au cântat atât de avântat sângele roșu, sângele cald, sângele care țâșnește dintr-un piept străpuns în beția unui carnaj, aș vrea să-i văd pe toți, de la Alecsandri până la Ținc și pe colaboratorii Flăcării1 într-un lazaret, privind feșile murdare de cheag negru și ochii de un tulbure transparent înfiorător al celor abia întorși de pe front.

Și eroii. Ei, care plâng, și se zbat și se vaită, eroii care fac grimase ca să nu geamă, eroii care privesc cu invidie sălbatică strachina vecinului în care bucata de carne minusculă li se pare mai mare decât a lor - eroii așa cum i-am văzut, așa cum sunt, nu așa cum sunt văzuți de cei ce nu i-au văzut niciodată.

¹ E vorba de revista întemeiată de C. Banu, care a apărut între 1911 și 1912.

Gad s-a născut la 14 ianuarie 1895, la Botoșani, și a murit pe 12 aprilie 1930, la Paris. Colaborări: Clopotul (redactor-șef), Contimporanul.

Sursă: Sașa Pană (1969) Antologia literaturii române de avangardă. București: EpL.