Un profesor universitar român și un cercetător american vor să le ofere refugiaților ucraineni ajutor psihologic în metavers

Într-o piață din centrul Kievului, trei ucrainence vorbesc cu o moderatoare despre câteva dintre dificultățile de care s-au lovit de când au fost forțate să-și părăsească țara pentru a se refugia în România. Discuția merge de la bariera lingvistică până la problemele legate de școala copiilor, de la transportul în comun până la epuizarea provocată de efortul de a-i ajuta pe cei aflați în aceeași situație. Deși experiențele sunt cum nu se poate mai reale, întâlnirea se desfășoară într-un spațiu virtual, iar la ea participă avatarurile protagonistelor.

Ne uităm la un fragment dintr-o sesiune pilot, la o parte dintr-un proiect inițiat de psihologul Cezar Giosan, conf. univ. dr. la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București, și psihologul Albert „Skip” Rizzo, directorul departamentului de realitate virtuală medicală de la Institutul pentru Tehnologii Creative al Universității din Carolina de Sud.

Proiectul, care poartă numele de Virtual Ukraine, își propune să creeze în metavers spații din Kiev, care să devină cadrul în care refugiații, reprezentați prin avataruri, își pot povesti experiențele și trăirile. Identitatea reală a participanților la discuție este cunoscută doar de către moderator, avatarurile sunt construite de fiecare după propriile preferințe, iar vocea poate fi schimbată, astfel încât nimeni să nu fie recunoscut în viața reală, dacă nu își dorește acest lucru, spune Cezar Giosan.

„Împărtășirea experiențelor între oameni care au trecut prin experiențe similare poate fi terapeutică, poate duce la niște efecte psihologice pozitive. Faptul că se strâng acolo într-un grup, în acel metavers, și încep să povestească despre cum e în România, cum s-au adaptat, ce probleme au avut în practică, asta aduce beneficii psihologice”, crede el. Moderatoarea, o tânără doctorandă în psihologie din Kazahstan, a fost instruită să nu conducă discuția spre eventualele traume, unul dintre motive referindu-se la ucrainenii care ar putea urmări fragmentul din sesiunea pilot. „După ce trec printr-o experiență traumatică, unii oameni dezvoltă PTSD, tulburare de stres post-traumatic și unul din simptomele cele mai importante în stresul post-traumatic este evitarea elementelor care îți aduc aminte de traumă,  pentru că, dacă ești confruntat împotriva voinței tale cu o situație care îți poate reaminti de evenimentele traumatice, poți face un atac de panică”, explică Cezar Giosan.

O posibilă terapie

În urma feedback-ului obținut de la participanții la primele două grupuri de suport, realizatorii proiectului, dezvoltat cu ajutorul unui startup de tehnologie cofondat de doi români, au început să simplifice experiența de utilizare, astfel încât accesul în metavers să se facă într-un mod mai facil și intuitiv. Totodată, au contactat mai mulți psihologi din Kiev pentru a vedea cum ar putea fi preluată ideea și de către aceștia. Dincolo de grupurile de sprijin, scopul proiectului este să dezvolte o soluție de a trata stresul post-traumatic în metavers, unde pot fi reproduse lucruri precum tancuri și zgomote de arme și lovituri aeriene.

„Scopul este să treci pe cineva prin experiența traumatică într-o manieră graduală, foarte încet, standardul fiind de 10-12 ședințe. La început, cu niște lucruri care nu prea seamănă cu evenimentul traumatic, iar la ședințele următoare să te apropii din ce în ce mai mult de evenimentul traumatic. Pe măsură ce te apropii, îi spui să îți povestească prin ce a trecut, dar nu tot că de aceea se cheamă expunere graduală”, completează Cezar Giosan.

Realitatea virtuală a fost utilizată în tratarea stresului post-traumatic de o lungă perioadă de timp, mai ales în SUA, unde există un număr mare de veterani de război. Profesorul Albert „Skip” Rizzo a fost premiat încă din 2010 pentru realizările sale în acest domeniu de către Asociația Americană de Psihologie. Cu un doctorat la New York, Cezar Giosan povestește că a folosit la rândul său această abordare, pe când lucra la Departamentul de Psihiatrie al Universității Cornell din SUA cu victime ale atacurilor de la 11 septembrie. Însă, terapia prin expunerea realizată cu ajutorul realității virtuale presupune ca persoana în cauză să fie prezentă, fizic, în cabinetul terapeutului.

Ce încearcă acum psihologii este să ajute, prin intermediul unui univers virtual, pacienții aflați la distanță. Astfel, metaversul ar putea fi o soluție pentru cei care, din cauza distanței fizice, nu ar putea participa niciodată la ședințele unui grup de sprijin sau la o ședință de terapie unu la unu. „Cred că metaversul va ajuta în domeniile de nișă, cred că aici va avea mare utilitate. Nu cred că va veni cineva acasă de la serviciu și se va plimba prin Herăstrău în metavers, dar cred că poate fi eficient în intervențiile psihoterapeutice”, este de părere psihologul. Chiar dacă nimic nu are aceeași valoare ca o întâlnire față în față cu terapeutul, interacțiunea într-un univers virtual este preferabilă unei interacțiuni statice pe Zoom sau unei discuții telefonice ori pe chat, crede el: „Experiența asta de imersivitate, naturalețea, faptul că te poți mișca și gesticula prin intermediul avatarului ajută foarte mult”.

De la tulburări de adaptare, la PTSD

În acest moment există o nevoie uriașă de servicii psihologice pentru ucrainenii care suferă în fiecare zi de pe urma războiului început de Rusia. „Unii refugiați vin exact cu traume de război. Am auzit de atrocități întâmplate membrilor familiei unor ucraineni, sora unei refugiate a fost violată și omorâtă în fața ei. Sunt traume incredibil de mari prin care au trecut oamenii aceștia. Dacă este să ne uităm la studii, statisticile spun că un procent de aproximativ 20% dintr-o populație expusă la o traumă severă va dezvolta tulburare de stres post-traumatic. Mai exact 12% va dezvolta PTSD, iar restul, de până la 20%, o formă de PTSD mai ușoară, „sub prag”. Practic, doi din zece oameni dintr-o populație prezintă simptome de PTSD, care sunt extrem de incapacitante, în special în formele severe.

Unii nu vin cu traume precum cele de care am vorbit, unii s-au relocat, au fugit de război, dar n-au trecut prin traume de război, nu li s-a întâmplat nimic personal. Ce se întâmplă cu oamenii aceștia, care sunt dezrădăcinați, este că, de multe ori, dezvoltă o tulburare care se cheamă tulburare de adaptare, care seamănă cu depresia foarte mult, se manifestă prin sentimente de tristețe, lipsă de sens, anxietate ș.a. Aceasta are o durată de până la trei luni, după care omul se obișnuiește cu noua lui situație. Dar unii nu se adaptează și cei care nu se adaptează pot să treacă de la tulburare de adaptare, la depresie, care este mult mai incapacitantă. Din ce am vorbit cu refugiații din România, toți spun același lucru: mi-e greu să mă adaptez aici pentru că am lăsat o casă în Ucraina, mi-am lăsat acolo părinții, nu mai știu prea multe de prietenii mei, sunt stresat că cei pe care i-am lăsat în urmă ar putea să moară”, spune Cezar Giosan.