Ascultându-l pe Serhii Hakman îmi aduc aminte ce scria Tony Judt, parafrazându-l pe Sigmund Freud:

„Monarhia habsburgică, vechiul imperiu austriac, avea așadar o dublă identitate. Mai mult decât oriunde în Europa acelor vremuri, acolo existau cele mai mari șanse să te lovești de prejudecățile fățișe bazate pe principiul freudian al narcisismului micilor diferențe. În același timp, oamenii, limbile și culturile erau puternic legate între ele și indisolubil amalgamate în identitatea acelui loc”. (vezi Tony Judt, Gânduri despre secolul XX, ed. Litera, 2021)

Ascultându-l vorbind pe Serhii Hakman îmi dau seama că în Bucovina de azi unele lucruri nu s-au schimbat fundamental și asta în ciuda multelor „valuri” ale istoriei care au trecut pe acolo doar într-un secol și puțin.

Serhii Hakman – s-o luăm încet, vom spune în curând cine este! – povestește despre bunica sa, Elizabet, care a trăit mai mult de nouăzeci de ani. Ea s-a născut în Austro-Ungaria, s-a căsătorit şi şi-a educat copiii în România, şi-a crescut apoi nepoţii şi a lucrat la colhoz în Uniunea Sovietică şi a murit în Ucraina independentă. Bunica Elizabet nu a călătorit mult, trăind în satul Ostriţa, situat imediat după Cernăuţi, pe malul drept al Prutului.

Spre deosebire de bunica sa, care a avut parte de-a lungul vieții de patru schimbări de regim politic ca și de patru schimbări ale limbii de stat, Serhii Hakman a avut parte numai de două. A trebuit să fie comsomolist (membru al organizației de tineret a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice), iar în ultimii 30 de ani a activat ca funcționar public în diferite instituții ale statului ucrainean. Altfel, este doctor în istorie, conferențiar universitar în științe politice și administrație publică la Universitatea din Cernăuți. Dar, totodată, este și etnic român.

„Când mă întreabă cineva cine sunt spun: sunt etnic român, dar cetățean politic ucrainean. Nu sunt cetățean al altei țări și mă consider și român bun și patriot al statului în care stau. Asta este poziția mea, pe care o consider absolut normală”. Spusele lui Serhii Hakman confirmă că în Bucovina – regiune în care numai în ultimul secol și puțin s-au succedat administrații austro-ungare, românești, ruso-sovietice și ucrainene – încă se întâmplă ca oamenii, limbile și culturile să fie puternic legate între ele și indisolubil amalgamate în identitatea acestui loc.

„Singura posibilitate ca să mă simt împăcat în suflet este ca etnia și cu naționalitatea mea politică să nu mi se bată. De aceea, singura posibilitate este să construiesc poduri și nu garduri între cele două popoare. Mă ocup foarte serios cu diferite aspecte ale colaborării transfrontaliere sau cu tot ce pot face din perspectiva cooperării româno-ucrainene”.

Serhii Hakman crede că oamenii din cele două țări ar trebui să afle mai multe unii despre ceilalți – implicit să renunțe la prejudecățile fățișe bazate pe principiul freudian al narcisismului micilor diferențe – iar asta ar însemna un efort pentru promovarea reciprocă a inițiativelor socio-economice, a culturii, literaturii fiecăreia, dar și a istoriei comune.

În ce privește drepturile pentru minoritățile etnice, un subiect care adesea inflamează mediile naționaliste din România, Serhii Hakman crede că și aici e vorba de atingerea unui echilibru între drepturile de minoritar și cele de cetățean ucrainean. „Trebuie ca oamenii să poată studia un număr suficient de ore în limba maternă, altfel își pierd identitatea, posibilitatea de a-și cunoaște cultura și limba. Totodată, trebuie să studieze suficient de mult și în limba de stat, pentru că altfel nu au suficiente șanse de a se integra în societate”.

De la 1 septembrie, în școlile românești din regiunea Cernăuți se va studia tot mai mult în limba ucraineană, ajungându-se gradual ca elevii din clasele preuniversitare (a X-a și a XI-a) să învețe 80 la sută din materii în limba de stat. „Aici eu cred că este o greșeală”, crede Serhii Hakman, „pentru că la vârsta adolescenței este nevoie de mai mult studiu în limba maternă, căci doar așa persoana respectivă își dezvoltă propria identitate. (...) Tânărul care are un vocabular bogat este mai matur, are un standard de cunoaștere mai înalt, iar acest standard și-l va impune și când va învăța o altă limbă. Așadar, persoana care vorbește prost limba maternă va vorbi prost și limba de stat”.

Serhii Hakman crede că Legea învățământului, adoptată în 2017, a luat forma actuală și din cauza războiului, „care radicalizează întotdeauna anumite decizii”. Iar la situații complexe nu sunt potrivite soluții simple și imediate, specifice condițiilor de criză sau război.

Pe de altă parte, războiul, invazia Rusiei în Ucraina a dus la o apropiere mai mare între oamenii de pe o parte și de alta a graniței româno-ucrainene. „Abia acum au aflat (și românii – n. ed.) că, de fapt, aici, la noi, se duce un război de nouă ani încoace, nu doar de anul trecut. (...) De la început (odată cu anexarea Crimeii în 2014 – n. ed.) noi am fost într-un război total, nu doar hibrid, cu Federația Rusă”, consideră Serhii Hakman.

La prima vedere, în Cernăuți războiul nu este deloc vizibil. Orașul respiră molcom, clădirile maiestuoase din centrul vechi sunt știrbe pe alocuri doar de la trecerea vremii, oamenii își poartă fără ostentație grijile zilnice în timp ce pășesc pe străzile cu piatră cubică despre care se spune că, demult, în zilele de sărbătoare, erau măturate cu trandafiri.

La Cernăuți, războiul este totuși prezent, în omniprezentele culori galben-albastre ale steagului național, în memorialele închinate soldaților-eroi morți în luptă, la știri, dar mai ales distilat în privirile și vorbele oamenilor. Sau, așa cum am văzut eu însumi, într-o lungă, nesfârșită, strânsă și disperată, total lipsită de erotism, dar nu mai puțin cutremurătoare îmbrățișare a unui cuplu de vârstă medie, pe un peron al autogării orașului, în care bărbatul îmbrăcat în haine militare nu se putea desprinde din îmbrățișarea nesfârșită a femeii sale.