Unul dintre cei mai tineri refugiați din Ucraina bombardată de Federația Rusă la începutul anului trecut avea puțin peste o lună de viață, când a luat calea pribegiei, purtat în brațe de tatăl său, un  medic indian, și de mamă, o tânără ucraineancă din Odessa. Tânăra familie și-a găsit liniștea după câteva zile de zbucium la Bârlad, protejați de clubul de motocicliști BikerBoyz Bârlad. Ca să ajungă până acolo, au trăit o întreagă aventură, povestesc acum salvatorii, care în decurs de câteva ore s-au constituit într-o adevărată rețea internațională a binelui. 

„Copilul ăsta, când o să crească mare, o să aibă o poveste de spus care sună cam așa: Tatăl lui, indian însurat cu o ucraineancă, a intrat în legătură cu un român care trăiește în Moldova, pe care nu-l văzuse niciodată și care i-a ajutat să iasă din Odessa, căutând un transfer printr-un prieten din Azerbaijan. Care, la rândul lui, postase pe Facebook că o asociație de evrei scoate oameni din Odessa. La Palanca i-a preluat o mașină care i-a dus la o tabără făcută de Crama Purcari și de acolo au ajuns la Bârlad. Pentru că, de undeva, în toată nebunia aia a căutărilor de contacte, de voluntari, de salvatori apăruse Costel, cu o rulotă. Costel din Bârlad. Nici măcar nu-i știam numele. Așa au ajuns cei trei la Bârlad, unde au fost îngrijiți de motocicliștii din clubul BikerBoyz”, rememorează Alin Pătru, unul dintre salvatorii care au sărit din primele zile în ajutorul refugiaților din Ucraina. 

Proprietar al unei agenții de turism cu birouri în Iași și la Chișinău, olteanul Alin Pătru, însurat cu o moldoveancă și stabilit la Chișinău, căuta înfrigurat știri despre dramaticele evenimente care se petreceau la câteva zeci de kilometri de vama moldovenească: „Cred că cel mai tare m-a impresionat gândul acela care nu-mi dădea pace, cât de disperat trebuie să fii să ai încredere într-o persoană pe care nu o cunoști, nu știi nimic despre ea, decât, cel mult, un nume și un număr de telefon, și să-ți pui încrederea și viața ta și a copilului în mâinile atâtor necunoscuți”. 

Necunoscuții au făcut, însă, totul ca Noel, tânărul medic indian, împreună cu copilul și soția sa să ajungă într-un loc sigur. Florin Motrea, președintele clubului BikerBoyz Bârlad a avut grijă ca bebelușului să nu-i lipsească laptele praf și scutecele. „Noi ne numim BikeBoyz Bârlad. Asociația, la bază, se cheamă Îngeri pe două roți. Suntem 13 bărbați în club. În timpul liber, când nu avem nici acțiuni moto, nici plecări, facem acte caritabile”, explică Florin Motrea. Atunci, însă, era o urgență în care motocicliștii bârlădeni s-au implicat cu viteză maximă. Florin avea, la rândul lui, o fetiță de un an și nu i-a fost deloc greu să se pună în pielea părinților care căutau să-și salveze copilul. Bikerul de Bârlad a fost însă impresionat și de dârzenia cu care Noel s-a apucat de treabă imediat ce a ajuns în județul Vaslui: 

„A stat vreo patru luni în Bârlad. Aveau dificultăți cu banii și le trebuiau pamperși, lapte praf și altele. A fost un pic dificilă comunicarea cu ei. Soția lui Noel nu vorbea deloc engleză, doar el. Și eram foarte preocupați să nu le lipsească nimic. El lucra. Era medic, dar imediat ce a ajuns aici s-a angajat ca muncitor necalificat la serele din Bârlad. Nu a stat nicio secundă, de asta l-am și apreciat foarte mult. Au spus că s-au temut pentru viața lor și a copilului. Cât au stat la Bârlad s-au liniștit, stresul și frica au mai dispărut, dar erau un pic bulversați, pentru că nu știau ce vor face în viitor.” 

În același timp cu Noel, tot din Odessa, alți indieni, studenți la Medicină, căutau scăpare din calea războiului. Alin Pătru le-a găsit apelul disperat pe Twitter, pe 26 februarie, la două zile de la izbucnirea în forță a conflictului armat. „Eu eram în Chișinău și căutam știri despre Odessa, când am găsit pe Twitter un apel al unui domn către Ambasada Indiei, care spunea așa: Suntem disperați, căutăm un mod de a ajunge în România și Ambasada din Kiev ne-a spus să mergem pe la Rădăuți, prin Suceava.” 

Specialistul în turism a reacționat imediat: „I-am întrebat de ce nu le-a recomandat ambasada să vină prin Republica Moldova, prin Palanca, pentru că sunt doar 50 de kilometri până la graniță. Nu avea logică să ocolească atât de mult, ocoleau toată Moldova, doar ca să intre pe la granița din Suceava. Ei, însă, spuneau că așa le-a zis ambasada. Încercau să contacteze ambasada Indiei din România, dar nu răspundea nimeni. Atunci am zis că încerc eu să sun la Ambasada Indiei de la București și i-am întrebat câți sunt, cât de mare e grupul”, povestește Alin, care are acum puterea să și râdă, deși răspunsul primit atunci l-a făcut că înghețe: „în jur de 600 de studenți indieni. Mi s-au înmuiat picioarele. Am înghețat”. 

După încercări repetate, după căutări febrile, cu teama că de telefonul pe care numai tu îl poți da în acel moment, dintr-o țară sigură, depinde viața a 600 de oameni, Alin a reușit să vorbească, în sfârșit, cu Ambasada Indiei de la București. Răspunsul primit l-a dezarmat, în plin conflict: „Mi s-a răspuns că grupul trebuie să contacteze Ambasada Indiei din Kiev!!! Încercau să se spele pe mâini. Iar grupul pornise deja la drum spre Suceava”, mai spune Alin Pătru care, imediat, a început să-și anunțe cunoscuții să-i aștepte pe indieni la granița de la Siret. 

„Mi-au zis că au plecat spre România 300 de studenți din grupul de la Odessa. La Suceava s-a nimerit ca un foarte bun prieten al meu, Mihai Papuc, fost militar, să fie voluntar. Fără să vrea, fără să-l întrebe nimeni, poate pentru că era mai implicat, Mihai Papuc a fost numit punct de contact al Ambasadei Indiei în România. Nu-i glumă, omul din Suceava s-a trezit cu telefonul lui pus ca număr de contact pe site-ul oficial al Ministerului de Externe din India. Îl sunau din Ucraina indieni, continuu, și nu înțelegea de ce”, râde Alin Pătru care spune că abia acum, la un an distanță, își dă seama în ce nebunie se băgase. 

„Au ajuns foarte greu. Cred că au făcut 10 – 12 ore până la vama românească, la Siret. Ultimii șase kilometri i-au făcut pe jos. Era ora 23:00 când mai aveau de mers cei șase kilometri către vama românească, și le-a luat 11 ore ca să treacă în România. Tot drumul, pe cât a fost posibil, am ținut legătura cu ei, pe Facebook. La Rădăuți mai erau și alții. Foarte mulți indieni au fost scoși pe la Rădăuți. De acolo îi duceau tocmai la București, pentru avion. Tot cu Mihai am început să căutăm chartere din Iași sau Suceava. Pentru că ajungeau în Otopeni, dar nu știau cât timp o să dureze până primesc și zbor de evacuare. Și am început să sun prin București, pe la agenții de turism, pe la colegi. Și m-am trezit că m-a sunat ministrul Educației”. 

„Anonimii” care salvau vieți, într-o rețea creată ad-hoc, i-au preluat pe indieni și i-au dirijat spre cazare. Urmau să ajungă la București. Însă... „Am primit un mesaj: We don’t know how, but we took the wrong bus. În vamă era haos și li s-a spus: Uitați, acolo sunt autobuzele pentru cazare. La un moment dat și-au dat seama că ceva nu e în regulă și au întrebat Cât de departe este cazarea noastră?  Păi... la Cluj, li s-a răspuns”, râde Alin acum, când știe că totul s-a terminat cu bine. 

Astfel, 40 de studenți indieni din grupul de 300 au ajuns întâi la Cluj, dar „au fost ajutați de ministere, universități, se făcuse destul de multă vâlvă în jurul lor. Am încercat la un moment dat să-i conving să rămână la studii în România. Erau cu toții studenți la Medicină. Cu reprezentantul lor, cu cel care a pus prima postare pe Twitter, încă țin legătura și i-am zis că dacă vreodată am nevoie de un medic, mi-ar plăcea să fie el”, apune Alin, olteanul de la Chișinău. 

Anonimii salvatori nu mai sunt anonimi. Se cunosc între ei și, chiar dacă uneori nu i-au văzut pe cei salvați doar în poze sau le-au auzit doar vocile la telefon, au rămas prieteni. La Bârlad, bikerboyz-ul Florin Motrea speră să se revadă cât mai curând cu indianul Noel: „Mi-a scris recent, au reușit să ajungă la părinții lui. Vor să se întoarcă înapoi în Ucraina și, când o să vină înapoi în Bârlad, ar vrea să ne întâlnim, să ne îmbrățișăm. Dar, cum spuneam, așteaptă să se termine războiul, ca să se întoarcă acasă. În Ucraina”.