„Ce pot să fac eu?”, s-a întrebat Maricica Ciubara când războiul a împins milioane de ucraineni să își caute siguranța dincolo de granițe. Vorbitoare de română, ucraineană și rusă, tânăra s-a dus în vamă la Isaccea pentru a-i ajuta pe oamenii speriați și înfrigurați să-și găsească drumul printr-o țară vecină, dar complet nefamiliară.

La început a fost cuvântul… Au fost cuvintele care țin de baza supraviețuirii: „Vă doare ceva?”, „Haideți să vă consulte un medic”, „Luați o sticlă cu apă”, „Poftiți o pătură”. După nenumărate ore de drum și de așteptare pentru a se îmbarca pe bacul ce face legătura între Ucraina și România, oamenii ajungeau de pe malul cu războiul pe cel cu pacea, secătuiți de puteri. „Nu am mai văzut în viața mea atâta tristețe, tristețe e puțin spus. Erau foarte mulți copii, foarte mulți bunici, unii dintre ei de-abia se puteau deplasa, era un frig groaznic. Foarte mulți dintre cei care ajungeau în România nu plecaseră niciodată din țara lor și nici nu și-ar fi dorit să o facă”, își amintește tânăra.

În jur de patru milioane de ucraineni au trecut prin România de la începutul conflictului armat, din datele Poliției de Frontieră. Majoritatea au mers mai departe ori s-au întors înapoi acasă, însă aproximativ 100 000 s-au stabilit temporar în țara noastră. Maricica Ciubara încearcă să le fie de folos celor care au rămas și care au nevoie de un nou instrument pentru a se adapta la noua viață: limba română. Astfel că a trecut de la cuvintele traduse grăbit în vamă la predarea de cursuri de limba română și la integrarea copiilor ucraineni în școlile românești.

Are 29 de ani, s-a născut în regiunea Bălți din Republica Moldova și are origini ucrainene după tată, ai cărui bunici sunt din Lviv. S-a mutat în urmă cu zece ani în România, a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București și a colaborat cu publicații și posturi tv din România și din Ucraina. A studiat la școală limba rusă și limba ucraineană și își amintește că, obișnuită acasă cu alfabetul latin, a făcut în copilărie eforturi uriașe să descifreze alfabetul chirilic. Neputința pe care a simțit-o atunci îi permite astăzi să înțeleagă dificultățile pe care le au cursanții atunci când trebuie să învețe un nou alfabet. Atunci când, la puțin timp după izbucnirea războiului, i s-a propus să țină cursuri de limba română pentru ucraineni, Maricica s-a trezit în fața unei noi provocări: „Cum să predai ceva atât de greu de învățat?” 

„Fă același drum, dar invers!”

„Mama mea este pedagog și ea însăși colaborează cu direcția de Asistență Socială din Republica Moldova pentru a-i sprijini pe refugiați. Am sunat-o și am întrebat-o: Cum să-i ajut pe oamenii aceștia să învețe româna? Mama mi-a spus: Mai ții minte cât de greu ți-a fost ție să înveți alfabetul chirilic? Fă același drum, dar invers. Dacă vei încerca să predai româna ca și când i-ai preda-o unui român, nu o să funcționeze niciodată”, povestește ea. Cum nu a găsit niciun manual de limba română pentru vorbitorii de limbi slave, a început să creeze propriile lecții, cu accent pe învățarea alfabetului și pronunție. 

„Trebuie să faci lecții intensive de alfabet și pronunție înainte să poți trece mai departe și să poți scrie cum te numești sau de unde ești. Acesta este capul de tabel, dacă nu rezolvi asta e foarte greu să mergi mai departe. Pronunția este foarte importantă atunci când treci de la o limbă cu multe consoane la una cu multe vocale. Este nevoie de multe exerciții de dicție, am simțit asta pe propria piele atunci când am parcurs procesul invers de învățare”, explică Maricica. 

Un alt element esențial a fost alegerea exemplelor care să fie studiate la clasă și care trebuiau să reflecte situațiile de viață cu care ucrainenii se întâlneau zi de zi în România, de la mersul la magazin la o consultație la medic sau la dialogul cu autoritățile pentru obținerea protecției temporare. „Când îmi pregăteam suportul de curs, căutam cele mai bune exemple, însoțite de imagini care să îi ajute să înțeleagă, intuitiv, despre ce este vorba. După fiecare lecție, le dădeam o temă pentru acasă, nu acea temă pe care am urât-o în școală, ci o temă care să-i țină activi în procesul de învățare a limbii române. De exemplu le spuneam: scrieți câte un cuvânt care să înceapă și să se termine cu anumite litere ale alfabetului. Mulțumirea mea cea mai mare era că veneau ulterior la curs și spuneau: Am fost la magazin și ne-am descurcat singuri. Am fost la piață și ne-am descurcat singuri. Am putut să ne luăm un singur bilet de autobuz, de metrou”, spune Maricica Ciubara. 

Manual cu transliterație

De la izbucnirea războiului, a colaborat cu numeroase organizații pentru sprijinirea refugiaților ucraineni și a ținut numeroase cursuri de limba română. După un timp, și-a dat seama că se adunase o cantitate impresionantă de material didactic.

„Atunci mi-am spus că, dacă tot am creat aceste resurse, după nevoile ucrainenilor din România, în urma discuțiilor cu comunitatea de aici, de ce să nu le strâng într-un manual la care să aibă acces mai multă lume. Toate temele din manual sunt inspirate din cazuri reale, pentru că eu îi întrebam pe cursanți unde întâmpină dificultăți de comunicare. Este un manual de limba română ca limbă străină, cu transliterație, pe care să îl poată folosi și organizațiile, și școlile, și ucrainenii de rând, pentru că permite și studiul individual”, spune Maricica Ciubara, care adaugă că este deja în discuții cu câteva organizații și că manualul ar putea fi publicat în această vară. 

În prezent, colaborează cu UNICEF și Inspectoratul Școlar al Municipiului București pentru a-i sprijini pe părinții ucraineni în procesul de înscriere a copiilor în școlile românești. La un an de la începerea războiului, erau înscriși, ca audienți în sistemul românesc de educație, în jur de 3 800 de copii ucraineni, iar numărul cererilor a început să crească în ultima perioadă, spune Maricica Ciubara. A observat însă și o creșterea de reticenței românilor față de ajutorul acordat cetățenilor ucraineni. „I-aș ruga pe oameni să se gândească la faptul că întotdeauna copiii sunt viitorul oricărei națiuni. Și prin ajutorul oferit copiilor ucraineni vor fi sprijiniți indirect și copiii români. Pentru că toate aceste ajutoare, toată infrastructura cu care vin organizațiile internaționale către România vor rămâne instituțiilor românești după ce toată această nenorocire se va termina”, este de părere ea.